Bombay – Ahmedabad

Buuuuun, a trecut deja o luna de cand sunt aici si eu de abia am ajuns cu povestitul la a-2a zi in India. Trebuie sa recuperez! Stai ca de abia acum am realizat…. A TRECUT DEJA O LUNA! Am facut atat de multe in perioada asta incat nu am realizat cand a zburat timpul.

Ultima data va ziceam de Bombay. Ei bine, trebuie sa va spun si cum am ajuns in Ahmedabad…resedinta mea pentru 3 luni. In primele zile …de fapt aproape primele 2 saptamani am tinut-o in premiere. A fost ca un roller-coaster, ceva nou in fiecare zi, fie de mancare, fie o experienta ciudata cu indieni…

Drumul din Bombay in Ahmedabad a fost una din aceste premiere. Pentru ca nu am mai gasit bilet pentru tren, se pare ca este un mijloc de transport foarte cautat, singura alternativa a fost sa iau autobuzul. Ma gandeam deja la Bucuresti-Cluj aproape aceeasi distanta…nu are cum sa fie mai mult de 7-8 ore. Eu am o problema cu dormitul in autocare..nu prea imi iese. Asa ca eram sigur ca o sa am o noapte alba, doar ca indieni m-au suprins. Se pare ca in tara lipsita de autostrazi si cu trenuri supraglomerate si care intarzie mai tot timpul + distante mari intre orase, oamenii astia au fost inventivi si au dotat autobuzele cu cuseta. O sa spuneti: Clar, ai dormit ! … Da si nu prea. Vedeti voi, treaba cu transportul in India este ca nu e prea curat.

Cuseta

Am tras draperia, am vazut cum se prezinta situatiunea, autocarul era inca gol, asa ca am zis sa nu ma urc in pat prea repede. Mai ales ca nu vroiam sa dorm la geam si cum “partenerul” meu de pat inca nu sosise, era mai bine sa astept. Iau loc pe sirul de scaune de sub cusete, ma relaxez, incerc sa ignor privirile indienilor fermecati de culoarea pielii mele, urmaresc fascinat traficul de pe strada, graffiti-urile pe gardurile de pe marginea drumului, oamenii care traiesc sub o foaie de cort agatata de acelasi gard, mai fac cate o poza prin geamul autocarului, cand …. ne oprim.

Nu prea ma stresez, ma gandesc ca e traficul, dar dupa 2-3 min incep sa aud si tipete de afara. Putinii oameni din autocar erau de mult afara sa se holbeze ca boul la poarta noua asa ca zic sa aflu si eu ce se intampla. Haosul organizat din traficul din Mumbai mai da si gres. Un motociclist a incercat sa taie o linie dubla continua sa intre pe o strada, doar ca la tinut un pic in loc autocarul nostru.

accident

Soferul ii da cateva bancote, omul isi trage motocicleta si ne vedem de drum. Fara RCA, politie, etc. Incepe sa se intunece, mi se face somn … dar colegul de cuseta nu isi face aparitia. Cand am cumparat biletul parca era ocupat al 2-lea loc. In fine, in cele din urma ma instalez pe locul dinspre culoar si imi zic ca omul ma va deranja daca urca in autocar pana la urma. Ma tot foiesc, nu reusesc sa adorm, patul este mai scurt asa ca stau cu picioarele chircite, autocarul se balanseaza stanga-dreapta si in total cred ca reusesc sa dorm 3 ore …. din 13 cat dureaza drumul. Dupa cum aveam sa aflu 2 saptamani mai tarziu, autocarul asta era de fapt lux, foarte curat si comfortabil .

Pentru ca este asa lunga calatoria, autocarul mai face si cate un popas la ceva ce aduce a autogara. Aud muzica inca inainte de a cobori si ma intampina o atmosfera de Indie rurala, complet diferita de aglomeratia Bombay-ului. Muzica de bollywood, oamenii mananca ceva ce nu reusesc sa deslusesc, oricum prajit in muuult ulei, personaje pestrite, genul de statie de autobuz satească. Barbatii se strang in jurul unui mic bazin cu apa cu 2 robinete si dupa ce se spala pe fata toti, dar absolut toti, folosesc un mic prosop pe care il poarta in buzunar mereu. Nu ma simt chiar in largul meu si nu-mi dau seama de ce, aaaah ba da, poate pentru ca sunt singurul alb pe o raza de 500 metri si mai discret sau nu lumea se uita la mine. Nu ma deranjeaza “per se” , mai mult ma intriga pentru ca imi dau seama ca si noi ne uitam sau poate inca ne uităm asa la oamenii mai colorati si exotici care ne ies in cale acasa.

Ajung in cele din urma in Ahmedabad si ma intalnesc cu Aiesec-erul meu de legatura, pe nume Prayag. Baiat simpatic dar la cat m-a tinut in afara aeroportului nu ii arat prea multa bunavointa. Ma duce la apartament, care nu arata grozav dar nici cocioaba nu e. De indata ce intru in casa, ma intampina multi internationali si aflu ca locuiesc 12 oameni in apartament. Pare mult dar, apartamentul este pe trei etaje practic. Are o scara interioara cu un living mare la ‘parterul’ de la etajul 7, bucataria, locul de luat masa si 6 camere. Plus o terasa destul de mare unde imi spun colegii ca se tin petrecerile de obicei. sounds good so far. Doar niste mici detalii, nu este apa calda si in loc de dus este un furtun de cauciuc care pleaca din instantul de apa calda.

Next time va fac cunostinta cu Billy-boy.

Bombay

Mumbai sau Bombay (numele dat de britanici) este o un amalgam ciudat….exotic. Am fost socat de indata ce am aterizat. Nu aveam asteptari mari, dar pentru un oras de 18 mil de oameni, capitala economica si gateway-ul spre India, aeroportul arata ca un Otopeni de cateva ori mai mare si mai murdar. Toate portile de imbarcare/debarcare sunt deservite de acelasi culoar care duce la baggage claim…drept urmare este tot timpul aglomerat si este nevoie de oameni care sa opreasca ocazional “traficul” pentru ca oameni sa poate traversa culoarul si sa urce in avion. Aaaaah da, ei au si soldati inarmati la toate intrarile din aeroport, probabil reminescenta a atacurilor teroriste din 2008. In India in lunile iulie-septembrie este sezonul musonic (multa ploaie adica) si practic coincide cu sederea mea aici.
Asa ca imediat ce am iesit de la Sosiri Internationale m-a coplesit aerul umed si extrem de cald. Parca ma intorceam in timp intr-un film din anii ’60-’70, taxiurile sunt sigur dinainte de perioada asta iar oamenii ce te intampina cu oferte de transport sau hotel sunt imbracati cu pantaloni evazati si camasi colorate de parca ar fi aterizati din era Woodstock.

Cum primirea a fost extraordinara ( nu a venit nimeni sa ma ia asa cum era stabilit) a trebuit sa-mi fac de lucru in preajma terminalului de sosiri. Vreo 8 ore dupa cum aveam sa descopar! Incercarea mea de a intra inapoi in aeroport ca sa intru pe net si sa comunic cu lumea s-a dovedit inutila pentru ca militarii postati langa usi nu m-au lasat sa trec fara bilet sau boarding-pass. Pe fata li se citea o lehamite ce imediat m-a facut sa ma simt ca acasa…. de parca eram intr-o sectie de politie din Bucuresti. In orele, ce mi s-au parut de fapt vreo 2 zile am avut timp berechet sa studiez aeroportul si oamenii. Un acoperis ciudat in forma de palnie ce aduna apa de ploaie, oameni ce dormeau pe o tejghea sau o taraba cu o tanti ce avea un telefon pentru convorbiri locale si internationale si sa nu uitam de pasarile ce isi fac veacul pe acolo si care fura orice mancare lasata nesupravegheata, toate astea ma introduceau in normalitatea Indiana.

In cele din urma dupa multe incercari..dau de tipul de la Aiesec Ahmedabad si aflu adresa sediului din Mumbai. Intre timp vorbisem si cu vicele din Bucuresti, ma sunase si Consulul Romaniei la Delhi care aflase de mine dupa ce am dat un telefon la consulat in mijlocul noptii sa ii rog sa ma ajute cu adresa @Mumbai. Uite asa m-am urcat in taxiul pre-platit (o metoda mult mai sigura decat sa-ti incerci norocul cu un taxi de ocazie – gandeste-te la taximetristi din gara de nord si o sa intelegi de ce) si ne-am avantat spre oras….
…..dupa 5 minute..Stop!, soferul trebuie sa prezinte actele la un post de control timp in care copii sar pe geamul taxiului, care din cauza caldurii e larg deschis, si mai cer si ei un dolar…ceva de mancare..ce te lasa inima. Pe mine m-a lasat inima la o ciocolata…. de care nu prea au fost incantati, probabil se asteptau la vreo bancnota de 5 dolari.

Bombay este urias!! Cu toate ca este foarte aglomerat, cat am mers dintr-o parte intr-alta a orasului, traficul nu s-a blocat nici macar o data! (Ce mai lectie pt Bucuresti) Cu toate astea, sau poate tocmai din cauza asta, indienii nu folosesc semnalizarea … deloc! Claxonul in schimb este sfant si tine loc si de semnal si de flashuri. Pietonii nu traverseaza pe la trecere (din cate am vazut eu) si este de ajuns sa te bagi cu tupeu in fata masinilor si sa le faci un semn discret cu mana care tine loc de scuze.

Despre Bombay mai sunt foarte multe de zis, dar sunt cam in criza de timp.
Cam atat pentru azi…
Ne auzim cand ma loveste inspiratia

Recapitulare

Trebuia sa incep sa scriu pe blog acum cel putin o saptamana. Asa ca o iau de la inceput ca sa intelegeti cu toti care e treaba cu acest blog. Dupa ce am fost plecat in timpul verii din tara de 2 ori in 3 ani, in Grecia si apoi in SUA, anul asta am hotarat sa ajung in Asia de Sud-Est…s-a intamplat de data asta sa fie India. Planul este ca in urmatorii 10-15 ani sa ajung pe 4 continente: America de Nord, America de Sud, Africa, Asia …lista poate suferi modificari. 2 sunt deja bifate, sa vedem ce fac in privinta celorlalte.

Stiam ca Aiesec are internship-uri in toata lumea dar cum fusesem respins in anul I cand am aplicat…m-am gandit sa don’t bother. Dar mi-am dat seama sa pot sa impusc doi iepuri deodata:

• sa vizitez un continent nou si sa cunosc o cultura total diferita
• sa capat si ceva experienta intr-un domeniu ce ma ajuta

Acestea fiind spuse sa trecem la cum mi-am gasit internshipul. Cautam pe platforma Aiesec un DT (development traineeship) pentru asta mi se potrivea cel mai bine la experienta pe care o aveam/am… Gasisem o gramada de TN-uri (traineeship) cu youth empowerment, rural development etc..dar parca vroiam altceva.
Si intr-o seara L-AM GASIT. Suna prea bine sa fie adevarat: Research Foundation for Governance in India – awareness despre reforma politica si juridica din India.

Hint: Daca vreti sa plecati in India tineti-va de capul aiesecer-ilor de acolo ca altfel nu rezolvati nimic la timp.

Dupa vreo 3 saptamani de asteptat raspunsul Aiesec Ahmedabad, am trimis un mail la RFGI si kanan (fondatoarea) mi-a raspuns in 2 zile. Totul mergea perfect. Cu o saptamana inainte sa plec ( adica la inceputul lui iulie) eu nu aveam nici viza, nici vaccinuri, nici bilet de avion, dar mai important..nu aveam toate actele de la Aiesec Ahmedabad. A fost o saptamana de foc si am reusit sa iau viza dupa-masa dinaintea zborului..cu emotii.

Stiam de la Aiesec Buc. ca pe DT , prentru ca nu primesti nici un salariu, Aiesec-ul de acolo trebuie sa-ti asigure (nu sa-ti faciliteze) cazarea si mancarea. Ei bine, va dati seama ce mare a fost surpriza cand am aflat de la ei ca, nu, am inteles eu prost..va trebui sa-mi platesc cazarea si mancarea..ei doar au gasit apartamentul pentru internationali. What to do…what to do? A-2a zi am avion spre Mumbai si eu imi bugetasem doar niste bani extra pentru cheltuieli si calatorii. Sa ii bag undeva si sa-mi aleg alt internship asa cum meritau? Sau sa raman totusi aici pt ca RFGI este o organizatie foarte tare? Am decis sa plec pentru ca oportunitatea de a ajunge acolo era totusi ..unica.

In postul viitor va povestesc ce experienta intensa am avut in primele 2 zile pe plaiurile indiene. Sau poate experienta vizei indiene. Sau.. eeeh vedem noi

cam atat,

papa